Asta nu este fizica pe care am învăţat-o cu toţii la şcoală, ci una care sprijină şi observă viaţa, spiritualitatea, planurile paralele ale existenţei. Să aruncăm o privire.
La urma urmei, fizica este cea care defineşte universul fizic în care trăim. Fizica se referă la obiectele din acest univers, la forţele care le ţin laolaltă şi la secretele care fac mecanismul să funcţioneze. Fizica se mai referă şi la extreme. La un capăt al scalei, principiile bizare ale „mecanicii cuantice” descriu şi estimează comportamentul a ceea ce este foarte, foarte mic : atomii şi părţile lor componente.
La cealaltă extremă, cele două teorii ale relativităţii ale lui Einstein se ocupă de vastitatea universului în sine, de viteza luminii şi de deformarea spaţiului-timp de către corpuri masive, cum ar fi stelele, galaxiile şi găurile negre.
Dincolo de frumuseţea lor abstractă, ambele teorii s-au dovedit a fi instrumente foarte puternice. Mecanica cuantică a dus la dezvoltarea chip-urilor de calculatoare.
Relativitatea le-a dat cosmologilor instrumentele necesare ca să explice tot felul de activităţi ciudate care se petrec în imensitatea universului.
Problema, spun ei, este că, dacă fizica cuantică este adevărată, atunci relativitatea trebuie să fie falsă şi invers.
Când încerci să aplici regulile ce guvernează un tărâm pe regulile ce îl guvernează pe celălalt, ele nu mai func-ţionează. Mecanica cuantică sugerează că, la nivel subatomic, unde materia şi energia nu mai sunt entităţi separate, universul este atât de haotic şi de imprevizibil, încât el este denumit „spumă cuantică”.
Pe de altă parte, relativitatea funcţionează doar într-un univers perfect neted şi extrem de previzibil. Vreme de decenii, fizicienii au căutat un mod de a unifica aceste două teorii puternice într-o singură Teorie a Totului. Acum se pare că au reuşit - prin Teoria Corzilor.
Conform acestui concept, cele mai mici „lucruri” din univers nu sunt particulele subatomice despre care am auzit cu toţii - protonii, neutronii şi electronii - şi nici măcar particulele şi mai mici, cu care lucrează de obicei specialiştii în fizică nucleară - quarkul, leptonul, neutrino (care, dacă mă întrebaţi pe mine, sună ca numele unei mărci de cereale pen- tru micul dejun) şi aşa mai departe. Se pare că cele mai elementare particule din univers, de fapt, nu sunt deloc particule. Cea mai bună descriere a lor este că sunt nişte bucle de „coardă”, care vibrează la anumite frecvenţe.
Aceste frecvenţe vibraţionale determină „identitatea” corzii - şi implicit genul de particulă din care ea va face parte : un quark care face parte dintr-un atom, care, la rândul lui, face parte dintr-o moleculă de materie, sau o particulă care, în final, va deveni un foton de energie electromagnetică. Totul depinde de frecvenţa vibraţiei.
Percepută de la acest nivel, „spuma cuantică” nu mai pare atât de iremediabil haotică. Bine, asta îi mulţumeşte pe fizicieni, însă cu noi cum rămâne? Ce înseamnă Teoria Corzilor, pentru noi?
Probabil că deja v-aţi năpustit să trageţi concluzii: Teoria Corzilor sugerează că forma si conţinutul întregului univers este determinată de frecventele vibraţionale din inima fiecărui atom, a fiecărei particule. Acest concept coroborează ideea că, până la urmă, nu este nici o diferenţă între materie şi energie. Totul este una şi totul este ca un fel de muzică. Vă sună cunoscut? Conceptul acesta a fost deja înţeles de mistici şi de alte persoane de spiritualitate înaltă, cu secole în urmă.
Dar asta nu e totul. La nivelul minuscul al Teoriei Corzilor - un domeniu atât de mic, încât poate fi descris doar prin formule matematice extrem de complexe - universul nu este construcţia cvadri-dimensională pe care suntem obişnuiţi să o percepem noi, oamenii si în care suntem obişnuiţi să trăim. Oamenii funcţionează într-o lume definită prin înălţime, adâncime, lăţime si timp. Asta e tot ce ştim.
Dar asta nu e tot ce este - nici pe departe. Până acum, fizicienii care lucrează cu teoria corzilor postulează că aceste corzi există peste tot, în 7 pană la 11 dimensiuni diferite în acelaşi timp. Intr-un târziu, vor identifica şi o a douăsprezecea dimensiune - unii spun deja că există mai multe.
La celălalt capăt al scalei cosmice, oamenii de ştiinţă au acum dovada că unele particule nu numai că nu respectă „limita de viteză cosmică” a lui Einstein - viteza luminii - dar o şi depăşesc, cu mult.
Deci, ce înseamnă toate astea pentru noi, la scară omenească? In primul rând, ele ne arată cât de mult mai au de învăţat oamenii de ştiinţă. Pe de altă parte, acum ştim că mai există şi alte dimensiuni. Puneţi asta laolaltă cu natura instabilă şi imprevizibilă a acestui univers - conform mecanicii cuantice - si veţi obţine suportul ştiinţific pe care se sprijină nu numai conceptul de dimensiuni multiple, dar şi acela de universuri multiple - în cazul acesta, universuri paralele – şi anume, aşa-numita interpretare a Lumilor Multiple. Poate că există un număr infinit de astfel de universuri, care sunt, toate, conectate cu al nostru, la nivelul corzilor.
În sensul unei concluzii logice, asta ne spune că locul în care vă aflaţi acum, în vreme ce citiţi aceste randuri, există într-un număr infinit de variaţiuni, care au loc toate în acelaşi timp. Intr-unul din aceste universuri, staţi singur. În altul, încăperea este absolut goală, într-un altul, are loc o petrecere. Cu alte cuvinte, toate lucrurile sunt... nu numai posibile, dar şi probabile, într-un univers alternativ.
Până acum, cei mai mulţi dintre noi am fost conştienţi de singurul univers pe care îl ocupăm. Acum, prin noile frecvenţe de reconectare, putem să interacţionăm cu alte planuri, sau cu alte dimensiuni... la nivel conştient.
Aceasta este trecerea noastră de la fiinţe omeneşti cu cinci simţuri, la ceea ce Gary Zukav numeşte fiinţe omeneşti cu multisenzoriale sau ceea ce eu numesc fiinţe omeneşti trans-senzoriale sau transcendent-senzoriale. Astfel putem să trecem dincolo, să transcendem cele cinci simţuri de bază pe care le avem."
Eric Pearl - Reconectarea
Dr. Eric Pearl este chiropractician si profeseaza in SUA. Cartea "Reconectarea" este povestea vietii lui, este scrisa intr-o maniera plina de umor si descrie drumul plin de peripetii - haioase, neobisnuite dar revelatoare - pe care l-a parcurs in cautarea raspunsurilor la intrebarile care nu-i dadeau pace. Cand natura te inzestreaza cu un ADN cu trei catene in loc de doua, probabil se simte datoare sa-ti dea ca bonus un sac de umor ca sa poti sa faci fata marii provocari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu