O imaginea evolutiva despre univers (III)

Einstein – Teoria speciala (restransa) a relativitatii

            “A trecut aproape un secol de cand Einstein a facut cunoscute lumii descoperirile sale, si totusi cei mai multi dintre noi vedem spatiul si timpul in termeni absoluti. Teoria speciala a relativitatii (teoria restransa a relativitatii) nu ne-a intrat in sange – nu o simtim. Implicatiile ei nu sunt usor de intuit pentru noi. Motivul e foarte simplu : efectele relativitatii speciale depind de cat de repede ne miscam, iar la vitezele masinilor, avioanelor sau chiar ale navelor spatiale aceste efecte sunt minuscule.”

            “Exista diferente in perceptia spatiului si timpului intre persoanele ramase in repaus fata de pamant si cele calatorind in masini si avioane, dar ele trec intotdeauna neobservate. Insa daca cineva ar calatori intr-un vehicul futuristic la o viteza comparabila cu viteza luminii, efectele relativiste ar deveni evidente. (In zilele noastere experimente ingenioase au permis observarea clara si precisa a proprietatilor relative ale spatiului si timpului prezise de teoria lui Einstein.)”

            “Teoria speciala a relativitatii ne cere sa punem capat ideii de timp absolut! In locul acesteia, fiecare observator trebuie sa aiba propria sa masura  a timpului. Trebuie sa acceptam ca timpul nu este complet separat de spatiu si independent fata de acesta, ci este combinat cu el, formand impreuna un obiect numit spatiul-timp.”

            “Postulatul fundamental al teoriei speciale a relativitatii a lui Einstein, afirma ca legile fizicii (oricare ar fi ele) trebuie sa fie aceleasi pentru toti observatorii aflati in miscare rectilinie si uniforma, indiferent de viteza cu care ei se deplaseaza.”

            “Conform teoriei speciale a relativitatii, un corp nu poate atinge niciodata viteza luminii, deoarece astfel masa lui ar deveni infinita, iar, datorita echivalentei intre masa si energie (E=mc²), ar fi nevoie de o energie infinita pentru a ajunge aici. Acesta este si motivul pentru care orice corp normal este constrans de relativitate sa se miste mereu la viteze mai mici decat viteza luminii. Numai lumina, sau alte unde care nu poseda masa intrinseca, se pot propaga cu viteza luminii. Aceasta limita se aplica nu numai obiectelor materiale, ci si semnalelor si influentelor de orice fel. Nu exista nici o posibilitate de a comunica informatie sau vreo perturbatie de orice tip dintr-un loc in altul cu o viteza mai mare decat viteza luminii.”

            “S-a demonstrat dupa aproape un secol de eforturi din partea fizicienilor experimentatori, ca pentru toti observatorii viteza luminii este aceeasi si are valoarea constanta de 186.000 de mile/s (300.000 km/s) indiferent de sistemul de referinta ales pentru comparatie. (In anul 1676 masuratorile astronomului Christensen Roemer aratau o valoare a vitezei luminii de aproximativ 140.000 mile/s, o realizare extraordinara pentru acele vremuri, infaptuita cu 11 ani inainte ca Newton sa publice Principia Mathematica!)”

           

            “Einstein a acceptat valoarea constanta a luminii pentru ca in felul acesta rezolva contradictia care il tulburase inca din adolescenta, indiferent cat de tare alergi dupa o raza de lumina, ea fuge de tine cu viteza luminii. Nu poti schimba viteza luminii, ca sa nu mai vorbim ca e imposibil s-o incetinesti pana se opreste. Cazul a fost inchis! Acest triumf asupra paradoxului nu a fost o victorie usoara. Einstein a inteles ca o valoare constanta a vitezei luminii implica detronarea fizicii newtoniene.”

           

            “In teoria newtoniana a gravitatiei, un corp exercita o atractie gravitationala asupra altuia cu o forta determinata doar de masele corpurilor si de marimea distantei dintre ele. Forta nu are nimic de-a face cu timpul cat cele doua obiecte s-au aflat unul in prezenta altuia. In conformitate cu aceasta teorie daca Soarele ar exploda brusc, Pamantul si-ar schimba instantaneu traiectoria, incepand sa se departeze de la orbita lui eliptica obisnuita. Cu toate ca luminii generate de expozie i-ar trebui 8 minute pentru a ajunge de la Soare la Pamant, in teoria lui Newton informatia ca Soarele a explodat ar fi transmisa instantaneu pe Pamant printr-o schimbare brusca a fortei gravitationale care ii guverneaza miscarea. Aceasta concluzie este in contradictie cu relativitatea speciala, care ne asigura ca nici o informatie nu poate fi transmisa mai repede decat viteza luminii – transmiterea instantanee ar fi cea mai flagranta violare a acestui concept.”

            “Teoria speciala a relativitatii a pregatit astfel imediat terenul pentru cel de-al doilea mare conflict din fizica.Tot Einstein a fost cel care a rezolvat si acest conflict intre teoria newtoniana a gravitatiei si teoria speciala a relativiatii!”

            “Avand incredere in veridicitatea teoriei relativitatii speciale si fara a putea combate muntele de dovezi experimentale ce sustineau teoria lui Newton, intre 1908 si 1914, Einstein a facut un numar de tentative nereusite pentru a gasi o teorie a gravitatiei care sa fie in acord cu relativitatea speciala. In cele din urma, in 1915, el a propus o teorie chiar mai revolutionara, pe care astazi o numim teoria generala a relativitatii. Cu aceasta teorie, Einstein a revolutionat din nou intelegerea noastra asupra spatiului si timpului aratand ca ele se deformeaza pentru a transmite forta gravitationala!”

O imagine evolutiva despre univers (IV)

Sursa :

Scurta istorie a timpului (1988) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 2001, 2005)

Visul lui Einstein (1993) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 1997, 2005, 2010)

Universul intr-o coaja de nuca (2001) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 2004)

O mai scurta istorie a timpului (2005) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 2007)

Universul Elegant (1999, 2003) – Brian Greene (publicata in limba romana in 2008)

Sase lectii usoare (1963,1989,1995) – Richard Feynman (publicata in limba romana in 2007, 2010)

(editiile noi sunt imbogatite cu ultimele descoperiri)

O imaginea evolutiva despre univers (II)

De la Newton la Einstein

            “Ideile noastre actuale despre miscarea corpurilor dateaza din vremea lui Galileo si Newton. Inainte de ei, lumea il credea pe Aristotel, care spunea ca starea naturala a unui corp este in repaus, corpurile miscandu-se numai impinse de o forta sau un impuls.”

            “Legea gravitatiei a lui Newton ne spune ca, pe masura ce corpurile se departeaza unul de altul, forta dintre ele devine mai mica. Daca legea gravitatiei ar fi alta, orbitele planetelor nu ar mai fi eliptice, iar planetele fie s-ar misca in spirala catre Soare, fie ar scapa din atractia lui.”

            “Dar din legile lui Newton rezulta ca nu exista un standard unic pentru repaus. Absenta unui standard absolut al repausului are implicatii profunde pentru fizica, deoarece aceasta inseamna ca nu putem determina daca doua evenimente care au avut loc in momente diferite s-au petrecut in aceeasi pozitie in spatiu. Newton a fost necajit de absenta unei pozitii absolute, sau a spatiului absolut, asa cum fusese el numit, deoarece era in dezacord cu ideea de Dumnezeu absolut. De fapt Newton a refuzat sa accepte inexistenta unui spatiu absolut, chiar daca rezulta din legile sale!”

            “Si Aristotel si Newton credeau in timpul absolut. Ei credeau ca intervalul de timp dintre doua evenimente poate fi masurat fara probleme si ca acest timp ar fi acelasi oricine l-ar masura, cu conditia sa dispuna de un ceas bun. Spre deosebire de spatiul absolut, timpul absolut este in concordanta cu legile lui Newton. Dar, in secolul XX, fizicienii au inteles ca trebuie sa-si modifice ideile despre timp si spatiu. Ei au descoperit ca timpul nu este complet separat de spatiu si nici independent de el. Cheia acestei schimbari de perspectiva a fost o noua conceptie privind proprietatile luminii.”

           

            “Faptul ca lumina se deplaseaza cu o viteza finita, dar foarte mare, a fost descoperit in 1676 de astronomul danez Ole Christensen Roemer.”

            “O teorie adecvata a propagarii luminii nu a aparut pana in anul 1865, cand fizicianul britanic James Maxwell a reusit sa unifice teoriile partiale care fusesera folosite pana atunci ca sa descrie fortele electricitatii ai ale magnetismului. El a descoperit ca fortele electrice si magnetice sunt sustinute de un singur camp – campul electromagnetic. Ecuatiile lui Maxwell prezic existenta unor perturbatii in campul electromagnetic asemanatoare cu undele, iar ele se propaga cu o viteza constanta, asa cum se deplaseaza undele pe suprafata unui lac. Atunci cand le-a calculat viteza, el a descoperit ca ea coincide exact cu viteza luminii! De aici Maxwell a tras concluzia ca lumina vizibila nu e decat un anumit tip de unda electromagnetica (care interactionand cu substantele chimice din retina ochiului, da senzatia de vedere). Maxwell a aratat ca toate undele electromagnetice, inclusiv lumina vizibila, sunt intruparea calatorului neobosit : nu se opresc niciodata, nu incetinesc niciodata! Lumina se misca intotdeauna cu viteza luminii!”

            “Toate bune si frumoase pana ne intrebam, asa cum s-a intrebat Einstein la 16 ani, ce se intampla daca alergam dupa o raza de lumina cu viteza luminii?! O judecata intuitiva, bazata pe legile miscarii enuntate de Newton, ne spune ca vom ajunge din urma raza de lumina, care ne va parea atunci stationara! Dar conform teoriei lui Maxwell, nu exista lumina stationara; nimeni nu a tinut vreodata o bucata de lumina in palma! De aici s-a ivit si contradictia, sau paradoxul creat de Maxwell si Newton. Acesta ar fi primul conflict, dintr-un sir de conflicte majore prin care a trecut fizica in ultima suta de ani, iar rezolvarea fiecaruia dintre ele a condus la o schimbare radicala a modului nostru de a privi universul.”

            “Einstein a rezolvat  acest conflict prin teoria speciala a relativitatii (sau teoria restransa a relativitatii), iar astfel a schimbat radical conceptiile noastre despre spatiu si timp. Acest fapt s-a petrecut in iunie 1905, cand Einstein (avea 26 de ani) a trimis spre publicare revistei germane Annalen der Physik un articol matematic in care rezolva un paradox legat de lumina, care il preocupase vreme de 10 ani. Editorul de atunci al revistei, Max Planck, a inteles ca ordinea stiintifica unanim acceptata tocmai fusese zdruncinata din temelii, de catre un functionar de la biroul de brevete si inventii din Berna, care aruncase in aer notiunile traditionale de spatiu si timp si le inlocuise cu noi concepte ale caror proprietati contrazic flagrant experienta noastra cotidiana.

O imagine evolutiva despre univers (III)

Sursa :

Scurta istorie a timpului (1988) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 2001, 2005)

Visul lui Einstein (1993) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 1997, 2005, 2010)

Universul intr-o coaja de nuca (2001) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 2004)

O mai scurta istorie a timpului (2005) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 2007)

Universul Elegant (1999, 2003) – Brian Greene (publicata in limba romana in 2008)

Sase lectii usoare (1963,1989,1995) – Richard Feynman (publicata in limba romana in 2007, 2010)

(editiile noi sunt imbogatite cu ultimele descoperiri)

O imaginea evolutiva despre univers (I)

De la Aristotel la Newton

            Stiu ca prinsi cu treburile zilnice nu ne mai ramane mult timp pentru citit carti, iar cartile despre stiinta nu sunt favoritele noastre. Atat Stephen Hawking cat si Brian Greene isi exprimau ingrijorarea ca subiectele alese de ei nu ar atrage un public deosebit de larg. Dar oamenii de stiinta se insala uneori, “Scurta istorie a timpului” si “Universul elegant” au fost bestseller, in tara lor de origine cat si la editura Humanitas acolo unde au aparut in traducere.

            Marturisesc din experienta mea personala ca sunt niste lecturi deosebit de placute, adevarate carti de aventuri - doar este vorba despre cea mai veche si mai palpitanta poveste a tuturor timpurilor, in care eroii, geniile acestei lumi, ne introduc incet incet intr-o lume fabuloasa, cu rasturnari spectaculoase de situatie, care ne propulseaza intr-o clipita dincolo de lumea tridimensionala pe care o cunoastem.

            Stiinta a evoluat mult in ultimii ani si consider salutara incercarea unor oameni de stiinta renumiti (unii castigatori ai premiului Nobel) de a scrie carti pentru publicul larg, pe intelesul publicului larg, despre provocarile si succesele cercetarilor moderne in privinta celor mai profunde legi ale naturii. Nu ne ramane decat sa citim, lectura ramane una din incercarile noastre de a gasi o ratiune pentru toate si de a intelege cum ne inscriem noi insine in acest tablou.

            Iata despre ce este vorba …..    

            “Inca din anul 340 î.Ch, filozoful grec Aristotel, in cartea sa Despre ceruri, a putut sa ofere doua argumente in sprijinul credintei ca Pamantul este o sfera si nu un disc (producerea eclipselor de luna si pozitia Stelei Polare vazuta din emisfera sudica si nordica).

            Aristotel credea ca Pamantul era stationar, iar Soarele, Luna, planetele si stelele se deplaseaza pe orbite circulare in jurul lui. (El credea astfel deoarece simtea, din motive mistice, ca Pamantul era centrul universului si ca miscarea circulara era perfecta.)”

            “In secolul al doilea d.Ch., Ptolemeu a folosit aceasta idee si a elaborat un model cosmologic complex. (Pamantul statea in centru, inconjurat de opt sfere care purtau Luna, Soarele si cele cinci planete cunoscute in acel moment. La randul lor planetele se miscau pe cercuri mai mici atasate unor sfere, pentru a explica traiectoriile lor mai complicate. Sfera exterioara purta asa- numitele stele fixe. Ceea ce se gasea dincolo de ultima sfera nu a fost niciodata foarte clar, dar in mod sigur nu facea parte din universul observabil.)”

            “In anul 1514 Nicolaus Copernic a propus un model mai simplu. Ideea sa era ca soarele era stationar in centru si planetele se misca pe orbite circulare in jurul soarelui.

            In anul 1609 Galileo Galilei privind cerul nocturn cu un telescop a vazut planeta Jupiter acompaniata de cativa mici sateliti. De aici rezulta ca nu toate corpurile trebuie sa se roteasca direct in jurul Pamantului, asa cum crezusera Aristotel si Ptolemeu.

            In anul 1609 Johannes Kepler, folosind hartile lui Tycho Brahe, a calculat cele trei legi ale miscarii planetelor, sugerand ca planetele se misca pe orbite eliptice si nu circulare. Dintr-odata predictiile teoriei au coincis cu observatiile. (Pentru Kepler orbitele eliptice reprezentau doar o ipoteza. Kepler, avand idei preconcepute despre natura - la fel ca Aristotel – credea ca elipsele sunt pur si simplu mai putin perfecte decat cercurile. Ideea ca planetele s-ar misca de-a lungul unor traiectorii atat de imperfecte l-a socat parandu-i-se prea disgratioasa pentru a constitui adevarul ultim!)”

            “In anul 1687 Sir Isaac Newton a publicat cartea sa Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, probabil cea mai importanta lucrare care a fost publicata vreodata in stiintele fizice. Newton a formulat o teorie unificatoare, care imbina toate aceste descoperiri pentru a descrie comportamentul universului mecanic prin trei formule simple. Newton a aratat ca forta gravitationala determina Luna sa se miste pe o orbita eliptica in jurul Pamantului, iar Pamantul si planetele sa urmeze traiectorii eliptice in jurul soarelui. Newton a sustinut ca legile sale se aplica oricarui corp din univers, de la un mar care cade pana la stele si planete. Newton a unificat fizica ce guverna cerul si Pamantul si a afirmat ca forta gravitationala e mana invizibila care controleaza cele doua taramuri.

            Era inceputul fizicii moderne si totodata al astronomiei moderne.”

            “Forta gravitationala patrunde pretutindeni in viata cotidiana. Ne mentine pe noi, impreuna cu toate obiectele din jurul nostru, fixati la suprafata pamantului; impiedica aerul pe care il respiram sa se raspandeasca in spatiu; mentine Luna pe orbita din jurul Pamantului si Pamantul pe orbita in jurul Soarelui. Gravitatia dicteaza ritmul dansului cosmic executat neincetat si meticulos de miliarde si miliarde de locuitori ai cosmosului, de la asteroizi la planete, stele si galaxii.”

            “Concordanta dintre predictiile teoriei gravitatiei si miscarea reala observata a obiectelor (fie ele planete sau mingi ce zboara prin aer) este spectaculoasa. Acest succes i-a conferit teoriei un sprijin fara echivoc pana la inceputul secolului XX, cand descoperirea de catre Einstein a teoriei relativitatii speciale a ridicat totusi in fata teoriei lui Newton un obstacol ce s-a dovedit insurmontabil.”

O imaginea evolutiva despre univers (II)

Sursa :

Scurta istorie a timpului (1988) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 2001, 2005)

Visul lui Einstein (1993) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 1997, 2005, 2010)

Universul intr-o coaja de nuca (2001) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 2004)

O mai scurta istorie a timpului (2005) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 2007)

Universul Elegant (1999, 2003) – Brian Greene (publicata in limba romana in 2008)

Sase lectii usoare (1963,1989,1995) – Richard Feynman (publicata in limba romana in 2007, 2010)

(editiile noi sunt imbogatite cu ultimele descoperiri)

7 miliarde

O saptamana am stat acasa si am butonat de zor la telecomanda. 120 de canale = nimic interesant de semnalat, exceptand migratia animalelor salbatice din Africa! Prin urmare, vestea ca draga noastra planeta a depasit 7 miliarde de locuitori, m-a luat oarecum prin surprindere. Parca mai ieri eram 6 miliarde! Oare timpul zboara asa repede sau noi ne inmultim cam repejor?

           

Mi-am adus aminte ca citisem intr-o carte un eseu referitor la caracteristicile demografice si anul 2012. Mi-au trebuit 7 carti despre Feng Shui ca sa inteleg de ce "nordul e usa", dar surprinzator - chiar si pentru mine, m-am multumit numai cu una avand ca subiect controversatul an 2012, si asta pentru ca aborda subiectul din mai multe puncte de vedere : social, psihologic, stiintific, matematic, istoric, mitologic, biologic, politic, spiritual, si multe altele, prin urmare n-am fost nevoita sa sap mai adanc dupa informatii. Dupa ce am rasfoit un numar destul de mare de carti care dezbateau aceasta tema, am ales-o in sfarsit pe aceasta care se numeste simplu "Misterul anului 2012". Nu este scrisa de un autor anume ci este o colectie de 24 de eseuri si articole scrise de diferite personalitati, aparute in diverse carti si publicatii, eseuri care nu au neaparat ca subiect anul 2012, dar - prin temele abordate - au ca numitor comun aceasta data. Marturisesc ca informatiile pe care le-am gasit in acesta carte nu erau total noi pentru mine, exceptand calendarul Mayas si anumite concepte ca "punct de haos”, “masa critica” sau “punct critic”.

Ce inseamna asta? Inseamna ca exista un model matematic care ne spune ca ritmul accelerat al schimbarii (oricare ar fi ea) are si unele limite. Orice dezvoltare atinge in cele din urma, un plafon, un punct de saturatie, cand ritmul său incetineste si se stabilizeaza, apoi descreste usor. Fiecare dintre noi simtim aceste schimbari accelerate chiar in viata de zi cu zi, si putem lua ca exemplu doar telefoanele mobile sau viteza de calcul actuala ca sa intelegem fenomenul.

Daca ritmul schimbarii ar continua la fel de accelerat, ar fi posibil sa nu evoluam timp de eoni in viitor, ci - intr-o perioada de timp foarte scurta -  am putea ajunge la sfarsitul evolutiei chiar in timpul vietii noastre. Daca evolutia ar continua intr-un ritm tot mai accelerat, perioadele de timp – in care noul intra in viata noastra - vor continua sa se micsoreze ajungand de la zeci de ani la doar cateva zile si chiar la zero, rata schimbarii devenind astfel infinita. Ceea ce este putin probabil.

Cresterea populatiei este un alt exemplu foarte bun. De mii de ani populatia umana a crescut din ce in ce mai rapid. Acum o mie de ani populatia ajunsese la un numar de circa 300 milioane, in 1600 acest numar s-a dublat, ajungand in 1800 la primul miliard. Perioada in care numarul s-a dublat s-a redus la 150 de ani. Prin 1960 se ajunsese la 4 miliarde cu o perioada de deblare de doar 30 de ani. De atunci insa cresterea populatiei a incetinit si sunt semne ca se va stabiliza in jurul a 10 miliarde in anul 2100. Asta inseamna ca nu trebuie sa ne ingrijoram prea tare caci, intr-un fel sau altul, viata isi gaseste intotdeauna propriul echilibru.

Si totusi, se pune intrebarea : daca exista limite pentru viteza cu care se produce evolutia, exista limita si pentru ritmul de evolutie al inteligentei, orice forma ar lua ea?

Unul dintre tiparele care stau la baza evolutiei este complexitatea tot mai mare a procesarii informatiei. AND-ul este o banca de informatii construita in eoni de ani, organizarea si intrebuintarea informatiilor reprezinta esenta inteligentei, care a evoluat in miliarde de ani. Revolutia modurilor de informare din zilele noastre reprezinta ultima faza a unui proces ce a inceput odata cu nasterea universului.

Conform modelului matematic, la un moment dat rata de crestere a cunoasterii umane isi va atinge propriul maxim, insa cunoasterea nu reprezinta punctul final din evolutia inteligentei. Intelepciunea decide cum este folosita cunoasterea. In prezent omenirea detine enorm de multa cunoastere, dar inca foarte putina intelepciune. In acest moment al evolutiei noastre ne aflam intr-un “punct critic”, punctul in care omenirea are de ales in a-si folosi cunostintele acumulate si a trece intr-o faza superioara, aceea a dezvoltarii intelepciunii spre binele generatiilor viitoare, sau alege varianta dezastrului.

           

Exista o teorie numita teoria haosului, care ne spune ca transformarea societatii nu este un proces intamplator ci urmeaza un tipar care prezinta patru faze majore : faza declansatoare, faza de acumulare, intervalul de decizie si “punctul de haos”. Ajunsa in punctul de haos evolutia sistemului se inclina intr-o directie sau alta, avand la dispozitie doua scenarii : decadere sau progres.

In fiecare moment al vietii noastre individuale avem de ales, avem la dispozitie cel putin doua optiuni, ceea ce alegem creioneaza viitorul nostru. Acelasi lucru se intampla si la nivel global. Ce alegem noi ca umanitate aflata in “punctul critic” al evolutiei sale?  Alegem o lume care sa mai dureze multa vreme, sau algem distrugerea civilizatiei si a sistemelor ecologice? Odata ajunsi in “punctul de haos”, se va selecta una sau alta dintre caile de evolutie pe care le avem la dispozitie, in acest punct unele tendinte vor disparea iar altele noi le vor lua locul.

Dar cum se va intampla asta? Ce schimbari trebuie facute la nivel personal si global? Ce fel de proces reprezinta nasterea unei lumi noi?

Se spune ca numarul oamenilor influentati de o trezire radicala, cat si profunzimea acestei treziri, creste in fiecare zi, iar vestea si mai buna este ca numarul lor creste exponential. S-a estimat ca la inceputul celui de-al doilea deceniu al acestui secol (cam acum) numarul oamenilor atinsi de fenomenul trezirii (sau iluminarii, daca suna mai familiar) ar putea atinge 60 pana la 70 de milioane. Vestea si mai buna este ca antropologul Lyle Watson a sugerat in anul 1974 ca este suficient ca 1% dintr-o populatie sa treaca printr-o transformare, pentru ca intreaga populatie sa se modifice. (Socoteala e simpla : 7 miliarde, 70 milioane, 1%.) Asa cum o mana de oameni pot lansa o noua moda pentru imbracaminte, care sa influenteze intreg continentul, este nevoie doar de cativa oameni – cei care trebuie -  pentru a transforma evenimente izolate intr-o adevarata epidemie. Ceea ce azi e unic, maine devine comun, o paradigma este inlocuita complet cu alta, aparent din senin. Acest 1% reprezinta “masa critica” care manifesta un nou mod de a gandi, o constiinta evoluata, valori, perceptii si prioritati noi.

Cu totii traim in aceste vremuri de extraordinara transformare. Fiecare in felul sau are un rol special de jucat, contribuind la forma acestei lumi noi. Probabil de aceea ne si aflam aici, in acest moment. Nu ar trebui sa ezitam sa ne jucam rolul cu eficienta. Ca membri ai aceleiasi mari familii, fiecare din noi se confrunta cu o mare alegere.

Autorii lanseaza o intrebare : asteptam cu mainile incrucisate sfarsitul filmului sau scriem impreuna ultimele pagini ale scenariului?