Despre iubire

din ”Profetul” de  Kahlil Gibran

Cand iubirea coplesitoare va face semn, urmati-i indemnul,
Chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase,
Si cand aripile-i va cuprind, supuneti-va ei,

Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,

Iar cand iubirea transfiguratoare va vorbeste si o
simtiti profunda si divina, dati-i crezare,
Chiar daca vocea ei ar putea sa va sfarame visurile,
asemenea vantului din miazanoapte care va pustieste gradinile.

Fiindca, precum iubirea va incununa, ea trebuie sa va si crucifice.
Precum va face sa cresteti, ea trebuie sa va reteze si uscaciunile.
Precum ea se ridica pana la inaltimea voastra,
alintandu-va ramurile cele mai fragile care freamata in lumina soarelui,

Tot la fel ea va razbate pana in adancul radacinilor voastre,
zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.

Asemeni snopilor de grau, ea va secera.
Va treiera pentru a va decoji.
Va vantura spre a va curata de pleava.
Va macina pana la inalbirea fainii.
Va framanta pana ajungeti foarte supusi,
Ca apoi sa va harazeasca focului sau,
si sa puteti deveni painea sfanta la ospatul divin.

Toate aceste si multe altele vi le va da cu prisosinta iubirea,
pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste tainele inimii,
si astfel sa deveniti o parte din inima Vietii.

Dar daca, stapaniti de teama, veti cauta doar tihna si placerea dragostei,
Atunci e mai bine sa va acoperiti, goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce, in lumea fara de anotimpuri,
unde veti plange dar nu in toate lacrimile voastre.

Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa, fie stapanita;
Fiindca iubirii ii este de-ajunsa iubirea.
Cand iubiti nu trebuie sa spuneti "Creatorul e in inima mea",
ci mai degraba "eu sunt in inima Creatorului".

Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii,
fiindca iubirea, daca o meritati, va va arata drumul ea insasi.
Iubirea nu are nici o alta dorinta decat aceea de a se implini.
Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte, fie ca ele acestea sa fie:

Sa te topesti si sa devii izvor ce susurul in noapte-si canta;
Sa cunosti durerea prea marii duiosii;
Sa fii ranit de intelegerea iubirii;

Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te,
Sa te trezesti in zori cu inima inaripata si sa inalti multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;
Sa te intorci impacat acasa la ora amurgului;
Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru cel iubit,
iar pe buze sa ai un cantec de lauda.

Daca ai inteles asta, ai inteles aproape tot.