De la Aristotel la Newton
Stiu ca prinsi cu treburile zilnice nu ne mai ramane mult timp pentru citit carti, iar cartile despre stiinta nu sunt favoritele noastre. Atat Stephen Hawking cat si Brian Greene isi exprimau ingrijorarea ca subiectele alese de ei nu ar atrage un public deosebit de larg. Dar oamenii de stiinta se insala uneori, “Scurta istorie a timpului” si “Universul elegant” au fost bestseller, in tara lor de origine cat si la editura Humanitas acolo unde au aparut in traducere.
Marturisesc din experienta mea personala ca sunt niste lecturi deosebit de placute, adevarate carti de aventuri - doar este vorba despre cea mai veche si mai palpitanta poveste a tuturor timpurilor, in care eroii, geniile acestei lumi, ne introduc incet incet intr-o lume fabuloasa, cu rasturnari spectaculoase de situatie, care ne propulseaza intr-o clipita dincolo de lumea tridimensionala pe care o cunoastem.
Stiinta a evoluat mult in ultimii ani si consider salutara incercarea unor oameni de stiinta renumiti (unii castigatori ai premiului Nobel) de a scrie carti pentru publicul larg, pe intelesul publicului larg, despre provocarile si succesele cercetarilor moderne in privinta celor mai profunde legi ale naturii. Nu ne ramane decat sa citim, lectura ramane una din incercarile noastre de a gasi o ratiune pentru toate si de a intelege cum ne inscriem noi insine in acest tablou.
Iata despre ce este vorba …..
“Inca din anul 340 î.Ch, filozoful grec Aristotel, in cartea sa Despre ceruri, a putut sa ofere doua argumente in sprijinul credintei ca Pamantul este o sfera si nu un disc (producerea eclipselor de luna si pozitia Stelei Polare vazuta din emisfera sudica si nordica).
Aristotel credea ca Pamantul era stationar, iar Soarele, Luna, planetele si stelele se deplaseaza pe orbite circulare in jurul lui. (El credea astfel deoarece simtea, din motive mistice, ca Pamantul era centrul universului si ca miscarea circulara era perfecta.)”
“In secolul al doilea d.Ch., Ptolemeu a folosit aceasta idee si a elaborat un model cosmologic complex. (Pamantul statea in centru, inconjurat de opt sfere care purtau Luna, Soarele si cele cinci planete cunoscute in acel moment. La randul lor planetele se miscau pe cercuri mai mici atasate unor sfere, pentru a explica traiectoriile lor mai complicate. Sfera exterioara purta asa- numitele stele fixe. Ceea ce se gasea dincolo de ultima sfera nu a fost niciodata foarte clar, dar in mod sigur nu facea parte din universul observabil.)”
“In anul 1514 Nicolaus Copernic a propus un model mai simplu. Ideea sa era ca soarele era stationar in centru si planetele se misca pe orbite circulare in jurul soarelui.
In anul 1609 Galileo Galilei privind cerul nocturn cu un telescop a vazut planeta Jupiter acompaniata de cativa mici sateliti. De aici rezulta ca nu toate corpurile trebuie sa se roteasca direct in jurul Pamantului, asa cum crezusera Aristotel si Ptolemeu.
In anul 1609 Johannes Kepler, folosind hartile lui Tycho Brahe, a calculat cele trei legi ale miscarii planetelor, sugerand ca planetele se misca pe orbite eliptice si nu circulare. Dintr-odata predictiile teoriei au coincis cu observatiile. (Pentru Kepler orbitele eliptice reprezentau doar o ipoteza. Kepler, avand idei preconcepute despre natura - la fel ca Aristotel – credea ca elipsele sunt pur si simplu mai putin perfecte decat cercurile. Ideea ca planetele s-ar misca de-a lungul unor traiectorii atat de imperfecte l-a socat parandu-i-se prea disgratioasa pentru a constitui adevarul ultim!)”
“In anul 1687 Sir Isaac Newton a publicat cartea sa Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, probabil cea mai importanta lucrare care a fost publicata vreodata in stiintele fizice. Newton a formulat o teorie unificatoare, care imbina toate aceste descoperiri pentru a descrie comportamentul universului mecanic prin trei formule simple. Newton a aratat ca forta gravitationala determina Luna sa se miste pe o orbita eliptica in jurul Pamantului, iar Pamantul si planetele sa urmeze traiectorii eliptice in jurul soarelui. Newton a sustinut ca legile sale se aplica oricarui corp din univers, de la un mar care cade pana la stele si planete. Newton a unificat fizica ce guverna cerul si Pamantul si a afirmat ca forta gravitationala e mana invizibila care controleaza cele doua taramuri.
Era inceputul fizicii moderne si totodata al astronomiei moderne.”
“Forta gravitationala patrunde pretutindeni in viata cotidiana. Ne mentine pe noi, impreuna cu toate obiectele din jurul nostru, fixati la suprafata pamantului; impiedica aerul pe care il respiram sa se raspandeasca in spatiu; mentine Luna pe orbita din jurul Pamantului si Pamantul pe orbita in jurul Soarelui. Gravitatia dicteaza ritmul dansului cosmic executat neincetat si meticulos de miliarde si miliarde de locuitori ai cosmosului, de la asteroizi la planete, stele si galaxii.”
“Concordanta dintre predictiile teoriei gravitatiei si miscarea reala observata a obiectelor (fie ele planete sau mingi ce zboara prin aer) este spectaculoasa. Acest succes i-a conferit teoriei un sprijin fara echivoc pana la inceputul secolului XX, cand descoperirea de catre Einstein a teoriei relativitatii speciale a ridicat totusi in fata teoriei lui Newton un obstacol ce s-a dovedit insurmontabil.”
Sursa :
Scurta istorie a timpului (1988) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 2001, 2005)
Visul lui Einstein (1993) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 1997, 2005, 2010)
Universul intr-o coaja de nuca (2001) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 2004)
O mai scurta istorie a timpului (2005) - Stephen Hawking (publicata in limba romana in 2007)
Universul Elegant (1999, 2003) – Brian Greene (publicata in limba romana in 2008)
Sase lectii usoare (1963,1989,1995) – Richard Feynman (publicata in limba romana in 2007, 2010)
(editiile noi sunt imbogatite cu ultimele descoperiri)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu