Legile vietii umane - Metempsihoza (I)

“Când natura umană a îmbrăcat pe Pământ forma sa actuală, ea se afla situată între iubire şi cunoaştere. Ca urmare a dezvoltării fizice, umanitatea progresează din generaţie în generaţie, formează noi popoare şi noi rase; prin dezvoltarea sa interioară, fiecare om în parte merge către o viaţă interioară tot mai perfectă; oamenii devin savanţi, înţelepţi, artişti, ingineri etc. Omenirea fizică progresează din rasă în rasă, fiecare rasă transmiţând celorlalte, graţie dezvoltării fizice, capacitatea de percepţie prin intermediul simţurilor. În acest domeniu, domină legea eredităţii. Copiii poartă în ei caracterele fizice ale părinţilor. Dar există şi o perfecţionare de natură spirituală şi sufletească; aceasta nu se poate realiza decât prin evoluţia sufletului însuşi. Cu aceasta am ajuns la legea dezvoltării sufletului în sânul existenţei terestre. Această dezvoltare este legată de legea şi taina naşterii şi a morţii.”

“Daca facem abstractie de alcatuirea mai subtila a omului, putem spune ca entitatea umana se compune din cele trei parti : corp, suflet si spirit. Dar o studiere a acestor trei parti de entitati umane duce la marile legi ale vietii umane, la niste legi ale sufletului si spiritului, exact la fel cum studierea lumii exterioare ne duce la legile vietii fizice. Stiinta vietii noastre uzuale cunoaste numai legile vietii fizice. Ea nu stie sa spuna nimic despre legile vietii sufletesti si spirituale din regiunile superioare. Dar in aceste regiuni superioare exista, exact la fel, niste legi, si legile vietii sufletesti si spirituale sunt pentru om, neindoielnic, si mai importante si pline de sens decat ceea ce are loc in exterior, in spatiul fizic. Dar inalta menire a omului, intelegerea destinului nostru, intelegerea motivului pentru care noi ne aflam in corpul fizic, ce sens are viata, raspunsul la toate aceste intrebari poate fi gasit numai si numai in regiunile superioare ale vietii spirituale.”

“Studierea vietii sufletesti dezvaluie marea lege fundamentala a acesteia, legea evolutiei in domeniul sufletesc, legea reincarnarii. Iar studierea vietii spirituale ne dezvaluie legea cauzei si efectului din viata spirituala, legea pe care in lumea fizica o cunoastem cu exactitate, aceea ca fiecare fapt isi are cauza lui. Fiecare fapt al vietii spirituale isi are cauza lui si trebuie sa-si aiba cauza lui, iar aceasta lege din viata spirituala se numeste legea karmei.”

“Legea reincarnarii sau a reintruparii consta in faptul viata omului decurge intr-un intreg numar de repetari, care, in orice caz, au avut un inceput si vor avea, candva, un sfarsit. Omul a intrat in aceasta lege a reintruparii venind din alte stari ale vietii si el va depasi candva aceasta lege spre a trece la alte faze ale evolutiei sale.”

“Noi trebuie sa ne explicam deosebirile dintre indivizii umani, si nu le putem explica altfel decat daca introducem in sfera vietii sufletesti aceeasi notiune de evolutie pe care o avem in fizic. Daca descriem un om ca specie, il descriem asa cum descriem specia leilor, sau a tigrilor, a felinelor. La regnul animal se vorbeste de o evolutie a genului si a speciilor, la om trebuie sa pornim de la individ. Individualul din om este o specie in sine. Fiecare din noi are o viata sufleteasca  a lui si ea se exprima prin ceea ce numim simpatiile sau antipatiile noastre propriu-zise, caracterul nostru, ceea ce recunoastem drept felul nostru propriu de a ne trai viata. Tot ceea ce numim temperamentul unui om si caracterul sau, numai in om pot fi considerate individuale. Este imposibil sa se vorbeasca de transmiterea unor insusiri sufletesti de la stramosi la urmasi in acelasi sens in care vorbim fizic de ereditate. Tot ce are legatura cu corpul fizic poate fi subsumat, conform cu dezvoltarea sa, notiunii de ereditate, dar nu si ceea ce tine de viata sufletesca interioara.”

“Daca omul, ca fiinta sufleteasca, e propria sa specie, atunci complicatele insusiri sufletesti care ne ies in intampinare la o fiinta sau alta nu trebuie explicate recurgandu-se la stramosi sai fizici, ele trebuie cautate in alte cauze, din trecut, care au existat in alta parte, nu la stramosi. Invidualitatea nu poate fi dedusa de la un om la alt om, ci numai de la insusi omul respectiv, fiindca omul este individul propriei sale specii, de aceea el poate fi dedus numai din sine insusi.”

“In lumea exterioara nu ne vine in intampinare nimic, daca nu suntem inruditi cu lucrul respectiv, cu fiinta respectiva sau cu forta respectiva din lumea exterioara, daca nu purtam in noi insine ceva inrudit cu ele. Tot astfel, poate cerceta sufletul numai acela care cauta in afara sinelui său ceva ce a trait, ce a aflat in el insusi. Omul observa din misterele celorlalte suflete numai atat cat a devenit realitate in el insusi.”

Rudolf Steiner – Memoria Cosmica

Rudolf Steiner – Karma si Reincarnare